Dr.Bogdan BALASCAU
sâmbătă, 10 noiembrie 2012
joi, 8 noiembrie 2012
Fractura veche Radius si Ulna extremitatea distala
Fractura Radius si Ulna foarte veche
.jpg)
.jpg)
Fericita si suportand durerea postoperator
Dr.Bogdan BALASCAU
miercuri, 7 noiembrie 2012
marți, 6 noiembrie 2012
TRATAREA DURERII LA CÂINI ÎN PRACTICA DE ZI CU ZI
TRATAREA DURERII LA CÂINI ÎN PRACTICA DE ZI CU ZI
Ludo J. Hellebrekers, DVM,PhD, DipECVA
Facultatea de Medicină Veterinară Utrecht,
Utrecht, Olanda
Introducere
Având în vedere fiziologia durerii, devine imediat evident că cel mai important este să prevenim apariția durerii, și să nu experimentăm tratarea celei deja apărute. Dacă țelul este prevenirea eficientă a durerii, nu mai apar sensibilizări periferice și/sau centrale, astfel că durerea (și controlul acesteia) va deveni mai ușor de tratat. Bineînțeles abordarea preventivă nu este posibilă în toate situațiile (de exemplu în cazul traumatismelor). Acest aspect explică de ce în asemena situații se poate obține doar un control parțial al durerii.
Prevenirea durerii nu se datorează în exclusivitate efectului analgezic al unei substanțe administrate înainte de sedare, ci cuprinde și tratamentul analgezic intra- și postoperator. Dozele necorespunzătoare, respectiv perioadele prea lungi sau insuficient de lungi de administrare, înrăutățesc în egală măsură eficiența analgezicelor luate în întregul lor.
Deși cunoașterea fiziologiei durerii reclamă începerea din timp a terapiei durerii, este totuși o discuție permanentă dacă trebuie să începem sau nu acest tratament, întrucât durerea la câine (respectiv semnele durerii) la câini sunt în directă corelație cu recunoașterea acestora. Din literatura de specialitate reiese foarte clar că se poate stabili cu exactitate apariția și gradul de manifestare a durerii pe baza unor elemente de comportament și pe baza observațiilor și a interpretării comportamentului (celelalte aspecte a se urmări în capitolul 4).
În cadrul practicii medicale veterinare, această observare poate fi influențată de foarte mulți factori. Limitarea temporală influențează perioada observației, dar și condițiile generale sunt cele care nu permit o apreciere exactă a apariției durerii la bolnav.
Principiul analogiei descrie o abordare mai pragmatică conform căreia excitațiile algice cunoscute la om se pot extrapola și la animale. Conform acesteia, manoperele sunt dictate de „gradul de invazivitate”, respectiv de gravitatea actului (operator), apoi acestea impun severitatea terapiei antialgice, eventual necesitatea acesteia. Medicii veterinari trebuie să ia în considerare o constatare deja dovedită în literatura de specialitate, anume că pe parcursul educației lor, nu au fost pregătitți pentru evaluarea comportamentului animalelor, mai ales asupra semnelor durerii acestora.
Pentru evaluarea la un nivel superior (față de datele existente) a comportamentului animalelor suferinde, respectiv pentru abordarea de specialitate a acestora, este nevoie de mult mai mult timp decât pentru consultarea de rutină a unui animal.
În consecință, medicii veterinari trebuie să se ferească de intenția de a-și baza experiența clinică pe ceea ce pot dovedi sau susține în domeniul comportamentului simptomatic față de durere. În locul acestei poziții, trebuie să aplice pacienților lor principiul analogiei.
Posibilitățile de tratament general al durerii la câini
Cu deosebire în cazul intervențiilor chirurgicale care se pot programa este foarte importantă premedicația corespunzătoare – ca și componentă a analgeziei. Analgezia trebuie fără îndoială asigurată în timpul operației. În funcție de durata și invazivitatea intervenției, premedicația analgezică dată preoperativ își găsește justificarea și în perioada perioperativă. În asemena situații putem alege dintre-o serie largă de farmaconi din diferite clase, și care au efect analgezic.
În mod obișnuit pentru obținerea efectului analgezic începând din faza premedicației, la câini utilizăm opioidele, dar se pot utiliza și alfa 2 antagoniștii ca de exempu xylazina, romifidina sau medetomidina (a căror utilizare este dependentă de legislația din fiecare țară în parte) – ca fiind alternative bune. În funcție de acțiunea lor, precum și în funcție de doza folosită, cele două grupe de farmaconi asigură o analgezie superficială, iar prin adăugarea narcoticelor, a substanțelor disociative sau a celor volatile, se poate obține analgezia chirurgicală. Deși administrarea analgezicelor au efect pe o durată suficientă (durata analgeziei: medetomidina ± 1 oră, metadona ± 1 oră, fentanyl ± 0,5 oră), trebuie să avem în vedere suplimentarea dozei în cazul în care durata intervenției depășește timpul de acțiune al produsului (produselor).
În cazul durerii acute la câini – de exemplu după traumatisme – antagoniștii opioizi (de exemplu morfina, metadona sau fentanylul) se pot utiliza cu succes pentru ameliorarea celor mai puternice pusee algice. Deoarece în asemena situații stressul are un efect negativ evident, acești antagoniști opioizi se pot combina cu succes cu diferite tranchilizante majore sau minore. O combinație „neurolept-analgezică” – de exemplu morfina (sau metadona) + acepromazina, fentanyl + droperidol, respectiv metadona + diazepam (sau midazolam) – administrată în mod corespunzător intravenos, are efect analgezic eficient, pe lângă aceasta va avea și efect sedativ, fiind benefic atât pentru pacient cât și pentru munca medicului curant.
Pentru că marea parte a sedativelor au efecte secundare cardiace și vasomotorii în funcție de doza administrată, acestea trebuie avute în vedere în momentul indicației acestora, respectiv alegerea substanței.
Dacă se justifică terapia analgezică continuă, trebuie evaluată posibilitatea administrării acelorași farmaconi sau administrarea lor intravenoasă în doze mici și continuă, sau ca variantă alternativă se pot folosi plasturii cu fentanyl.
În funcție de greutatea pacientului, se recomandă doză de 2–4 μg/kg/oră respectiv eliberarea de 25–100 μg fentanyl. Conform cercetătorilor, plasturii cu fentanyl au un efect analgezic bun la câini [1], asigurând la 24 ore de la aplicare timp de 72 ore un nivel plasmatic constant [2].
În ultima perioadă pentru calmarea durerii perioperative s-au introdus NSAID. Farmaconii din această grupă s-au utilizat pentru combaterea durerii cronice la câini – în primul rând în domeniul ortopediei – Utilizarea pre- și postoperativă a acestor medicamente este limitată în primul rând de mecanismul lor de acțiune. Pe lângă reducerea durerii, fiecare substanță NSAID împiedică rolul funcțional al prostaglandinelor cu rol în reglarea perfuziei renale (vezi și cap. 6). Ca urmare, utilizarea acestor substanțe care determină scăderea tensiunii arteriale și tulburări circulatorii, crește pericolul leziunii renale. De aceea, se recomandă în general utilizarea postoperatorie a NSAID și să se evite recurgerea la acestea la pacienții cu tulburări cardiace, renale sau gastrice. În cazul carprofenului introdus în ultima perioadă, aceste restrângeri terapeutice sunt mai mici, dar efectele secundare potețial posibile nu trebuie excluse niciodată. Rezultatele experiențelor cu carprofen pe scară largă susțin siguranța utilizării acestuia în cazul tulburărilor gastrointestinale și renale chiar și în administrările preoperative [3].
Mai ales în condițiile acelor operații când ne putem aștepta la activarea proceselor flogistice – spre exemplu în cazul intervențiilor efectuate pe articulațiile inflamate, sau în situațiile septice- utilizarea preoperativă a NSAID permite reducerea procesului inflamator și prin aceasta activarea întregului proces algic. O asemenea utilizare preoperativă poate fi benefică la fiecare pacient chirurgical , atât în ce privește durerea din perioada postoperatorie, cât și pe durata sanogenezei [4, 5]. Prin restrângerea sensibilizării periferice și centrale, intra și postoperatorii, apare mai real atingerea efectului analgezic maxim. Pentru anestezia de rutină (printre altele utilizarea opioidelor și a alfa 2 adrenergilor) va fi nevoie fără îndoială de utilizarea acestora în timpul operației.
Dacă dorim să obținem analgezie postoperatorie corespunzătoare prin administrare sistemică de medicamente,putem alege între un opioid (de exemplu buprenorphină) și între un NSAID. Mai ales în acele situații în care durerea nu este consecința intervențiilor efectuate pe țesuturi neinflamate (de exemplu în operațiile pe abdomen care au fost programate), se consideră că administrarea în primele 24-36 ore a unui opioid are cele mai bune efecte. În perioada imediat următoare, cele ma ibune efecte se obțin de cele mai multe ori prin utilizarea NSAID. Acest lucru se explică pe baza efectului reciproc dintre utilizarea unui NSAID și procesul inflamator care ia naștere în urma tuturor traumelor chirurgicale (sterile).
În acele cazuri în care durerea postoperatorie este (de așteptat) foarte acută, combinația dintre un opioid și un NSAID și în anumite situații tratamentul local analgezic polifactorial poate reprezenta cea mai bună opțiune pentru pacient.
În cazul intervențiilor mai mari (laparotomie, rezecție mamară) tratamentul analgezic de rutină postoperator constă din administrarea unui opioid pentru primele 24 ore, apoi (în combinație și în urma acestuia) unul din preparatele NSAID (de exemplu carprofen, vedaprofen, meloxicam sau ketoprofen) pe o durată de 2-4 zile.
Ludo J. Hellebrekers, DVM,PhD, DipECVA
Facultatea de Medicină Veterinară Utrecht,
Utrecht, Olanda
Introducere
Având în vedere fiziologia durerii, devine imediat evident că cel mai important este să prevenim apariția durerii, și să nu experimentăm tratarea celei deja apărute. Dacă țelul este prevenirea eficientă a durerii, nu mai apar sensibilizări periferice și/sau centrale, astfel că durerea (și controlul acesteia) va deveni mai ușor de tratat. Bineînțeles abordarea preventivă nu este posibilă în toate situațiile (de exemplu în cazul traumatismelor). Acest aspect explică de ce în asemena situații se poate obține doar un control parțial al durerii.
Prevenirea durerii nu se datorează în exclusivitate efectului analgezic al unei substanțe administrate înainte de sedare, ci cuprinde și tratamentul analgezic intra- și postoperator. Dozele necorespunzătoare, respectiv perioadele prea lungi sau insuficient de lungi de administrare, înrăutățesc în egală măsură eficiența analgezicelor luate în întregul lor.
Deși cunoașterea fiziologiei durerii reclamă începerea din timp a terapiei durerii, este totuși o discuție permanentă dacă trebuie să începem sau nu acest tratament, întrucât durerea la câine (respectiv semnele durerii) la câini sunt în directă corelație cu recunoașterea acestora. Din literatura de specialitate reiese foarte clar că se poate stabili cu exactitate apariția și gradul de manifestare a durerii pe baza unor elemente de comportament și pe baza observațiilor și a interpretării comportamentului (celelalte aspecte a se urmări în capitolul 4).
În cadrul practicii medicale veterinare, această observare poate fi influențată de foarte mulți factori. Limitarea temporală influențează perioada observației, dar și condițiile generale sunt cele care nu permit o apreciere exactă a apariției durerii la bolnav.
Principiul analogiei descrie o abordare mai pragmatică conform căreia excitațiile algice cunoscute la om se pot extrapola și la animale. Conform acesteia, manoperele sunt dictate de „gradul de invazivitate”, respectiv de gravitatea actului (operator), apoi acestea impun severitatea terapiei antialgice, eventual necesitatea acesteia. Medicii veterinari trebuie să ia în considerare o constatare deja dovedită în literatura de specialitate, anume că pe parcursul educației lor, nu au fost pregătitți pentru evaluarea comportamentului animalelor, mai ales asupra semnelor durerii acestora.
Pentru evaluarea la un nivel superior (față de datele existente) a comportamentului animalelor suferinde, respectiv pentru abordarea de specialitate a acestora, este nevoie de mult mai mult timp decât pentru consultarea de rutină a unui animal.
În consecință, medicii veterinari trebuie să se ferească de intenția de a-și baza experiența clinică pe ceea ce pot dovedi sau susține în domeniul comportamentului simptomatic față de durere. În locul acestei poziții, trebuie să aplice pacienților lor principiul analogiei.
Posibilitățile de tratament general al durerii la câini
Cu deosebire în cazul intervențiilor chirurgicale care se pot programa este foarte importantă premedicația corespunzătoare – ca și componentă a analgeziei. Analgezia trebuie fără îndoială asigurată în timpul operației. În funcție de durata și invazivitatea intervenției, premedicația analgezică dată preoperativ își găsește justificarea și în perioada perioperativă. În asemena situații putem alege dintre-o serie largă de farmaconi din diferite clase, și care au efect analgezic.
În mod obișnuit pentru obținerea efectului analgezic începând din faza premedicației, la câini utilizăm opioidele, dar se pot utiliza și alfa 2 antagoniștii ca de exempu xylazina, romifidina sau medetomidina (a căror utilizare este dependentă de legislația din fiecare țară în parte) – ca fiind alternative bune. În funcție de acțiunea lor, precum și în funcție de doza folosită, cele două grupe de farmaconi asigură o analgezie superficială, iar prin adăugarea narcoticelor, a substanțelor disociative sau a celor volatile, se poate obține analgezia chirurgicală. Deși administrarea analgezicelor au efect pe o durată suficientă (durata analgeziei: medetomidina ± 1 oră, metadona ± 1 oră, fentanyl ± 0,5 oră), trebuie să avem în vedere suplimentarea dozei în cazul în care durata intervenției depășește timpul de acțiune al produsului (produselor).
În cazul durerii acute la câini – de exemplu după traumatisme – antagoniștii opioizi (de exemplu morfina, metadona sau fentanylul) se pot utiliza cu succes pentru ameliorarea celor mai puternice pusee algice. Deoarece în asemena situații stressul are un efect negativ evident, acești antagoniști opioizi se pot combina cu succes cu diferite tranchilizante majore sau minore. O combinație „neurolept-analgezică” – de exemplu morfina (sau metadona) + acepromazina, fentanyl + droperidol, respectiv metadona + diazepam (sau midazolam) – administrată în mod corespunzător intravenos, are efect analgezic eficient, pe lângă aceasta va avea și efect sedativ, fiind benefic atât pentru pacient cât și pentru munca medicului curant.
Pentru că marea parte a sedativelor au efecte secundare cardiace și vasomotorii în funcție de doza administrată, acestea trebuie avute în vedere în momentul indicației acestora, respectiv alegerea substanței.
Dacă se justifică terapia analgezică continuă, trebuie evaluată posibilitatea administrării acelorași farmaconi sau administrarea lor intravenoasă în doze mici și continuă, sau ca variantă alternativă se pot folosi plasturii cu fentanyl.
În funcție de greutatea pacientului, se recomandă doză de 2–4 μg/kg/oră respectiv eliberarea de 25–100 μg fentanyl. Conform cercetătorilor, plasturii cu fentanyl au un efect analgezic bun la câini [1], asigurând la 24 ore de la aplicare timp de 72 ore un nivel plasmatic constant [2].
În ultima perioadă pentru calmarea durerii perioperative s-au introdus NSAID. Farmaconii din această grupă s-au utilizat pentru combaterea durerii cronice la câini – în primul rând în domeniul ortopediei – Utilizarea pre- și postoperativă a acestor medicamente este limitată în primul rând de mecanismul lor de acțiune. Pe lângă reducerea durerii, fiecare substanță NSAID împiedică rolul funcțional al prostaglandinelor cu rol în reglarea perfuziei renale (vezi și cap. 6). Ca urmare, utilizarea acestor substanțe care determină scăderea tensiunii arteriale și tulburări circulatorii, crește pericolul leziunii renale. De aceea, se recomandă în general utilizarea postoperatorie a NSAID și să se evite recurgerea la acestea la pacienții cu tulburări cardiace, renale sau gastrice. În cazul carprofenului introdus în ultima perioadă, aceste restrângeri terapeutice sunt mai mici, dar efectele secundare potețial posibile nu trebuie excluse niciodată. Rezultatele experiențelor cu carprofen pe scară largă susțin siguranța utilizării acestuia în cazul tulburărilor gastrointestinale și renale chiar și în administrările preoperative [3].
Mai ales în condițiile acelor operații când ne putem aștepta la activarea proceselor flogistice – spre exemplu în cazul intervențiilor efectuate pe articulațiile inflamate, sau în situațiile septice- utilizarea preoperativă a NSAID permite reducerea procesului inflamator și prin aceasta activarea întregului proces algic. O asemenea utilizare preoperativă poate fi benefică la fiecare pacient chirurgical , atât în ce privește durerea din perioada postoperatorie, cât și pe durata sanogenezei [4, 5]. Prin restrângerea sensibilizării periferice și centrale, intra și postoperatorii, apare mai real atingerea efectului analgezic maxim. Pentru anestezia de rutină (printre altele utilizarea opioidelor și a alfa 2 adrenergilor) va fi nevoie fără îndoială de utilizarea acestora în timpul operației.
Dacă dorim să obținem analgezie postoperatorie corespunzătoare prin administrare sistemică de medicamente,putem alege între un opioid (de exemplu buprenorphină) și între un NSAID. Mai ales în acele situații în care durerea nu este consecința intervențiilor efectuate pe țesuturi neinflamate (de exemplu în operațiile pe abdomen care au fost programate), se consideră că administrarea în primele 24-36 ore a unui opioid are cele mai bune efecte. În perioada imediat următoare, cele ma ibune efecte se obțin de cele mai multe ori prin utilizarea NSAID. Acest lucru se explică pe baza efectului reciproc dintre utilizarea unui NSAID și procesul inflamator care ia naștere în urma tuturor traumelor chirurgicale (sterile).
În acele cazuri în care durerea postoperatorie este (de așteptat) foarte acută, combinația dintre un opioid și un NSAID și în anumite situații tratamentul local analgezic polifactorial poate reprezenta cea mai bună opțiune pentru pacient.
În cazul intervențiilor mai mari (laparotomie, rezecție mamară) tratamentul analgezic de rutină postoperator constă din administrarea unui opioid pentru primele 24 ore, apoi (în combinație și în urma acestuia) unul din preparatele NSAID (de exemplu carprofen, vedaprofen, meloxicam sau ketoprofen) pe o durată de 2-4 zile.
Tratarea durerii cronice
Având în vedere rolul inflamației în declanșarea și activarea continuă a durerii, devine evident că pentru diminuarea acesteia, cel mai important este combaterea inflamației. Pe cale de consecință, opioidele sunt mai puțin eficiente pentru acest scop în comparație cu NSAID, deoarece mecanismul lor de acțiune se bazează tocmai pe efectul lor antiflogistic.
În general se poate concluziona, că toate tipurile de medicamente NSAID care au apărut pe piață în ultimii ani au o siguranță în utilizare mai bună față de același tip de medicamente alternative precedente. Antiinflamatoarele nesteroidiene de tipul ketoprofen, meloxicam, vedaprofen și carprofen au fost înregistrate în mai multe țări pentru a fi utilizate de mai multe ori pe zi.
Grupele de medicamente utilizate pentru tratarea durerii la câini
Medicamentele utilizate pentru tratarea durerii la câini se pot clasifica în trei categorii:
I. Agenți opioizi cu efect central de ex. diferiți antagoniști (morfină, oxymorphon, metadonă, fentanyl, pethidină), opioizi parțial antagoniști (buprenorphina), respectiv agoniști-antagoniști (butorphanol, pentazocin, nalbuphin).
II. Substanțe blocante ale transmiterii receptorilor algici – locali sau centrali- de ex. anestezicele locale și agenții alfa-adrenergici de tipul xylazinei, romifidina și medetomidina.
III. Agenții care blochează formarea mediatorilor chimici ai inflamației ce activează căile algice (periferici sau centrali)
Analgezicele opioide (tabelul 1.)
În general opioidele sunt considerate cele mai eficiente analgezice Datorită marii variabilități a efectelor analgeticelor ne-opioide, introducerea NSAID noi și mai eficiente, a determinat diminuarea diferenței dintre utilizarea unei sau alteia sub aspectul efectului analgetic.
Opioidele se utilizează în primul rând pentru taratrea durerii acute, respectiv perioperator, în scopul combaterii durerii provocate de actul chirurgical. Utilizarea acestora poate avea însă unele efecte secundare care pot restrânge domeniul de utilizare al acestora. Printre efectele secundare ale utilizării opioidelor se numără depresia respirației, creșterea presiunii intracraniene, precum și influențele asupra cordului, a vaselor sanguine și asupra comportamentului. În dozele clinice, efectele secundare ale opioidelor nu împiedică utilizarea acestora la animale.
Tabelul 1.
Dozele de opioide recomandate la câine
Opioidul
|
Doza (mg/kg)
|
Durata efectului
|
Modul de administrare
|
Morfină
|
0,5–2
|
2–4 ore
|
sc., im.
|
Pethidină
|
2–6
|
1–2 ore
|
sc., im.
|
Oxymorphon
|
0,01–0,2
|
3–5 ore
|
sc., im., iv.
|
Fentanyl
|
0,04–0,08
|
1–2 ore
|
sc., im., iv.
|
Metadonă
|
0,5–1,0
|
2–4 ore
|
sc., im.
|
Buprenorphină
|
0,006–0,015
|
6–10 ore
|
sc., im.
|
Butorphanol
|
0,2–0,4
|
2–5 ore
|
sc., im., iv.
|
Nalbuphin
|
0,5–2,0
|
3–8 ore
|
sc., im., iv.
|
Pentazocin
|
2,0–3,0
|
3–5 ore
|
im.
|
Între substanțele care aparțin grupei analgezicelor opioide putem face distincție în funcție de afinitatea la receptorii specifici opioizi (μ, κ și δ), respectiv în funcție de tipul lor agonsit-antagonist. Astfel opioidele agoniste (ca de exemplu morfina, oxymorphonul, metadona, fentanylul și pethidina) se pot deosebi de agoniștii parțiali (buprenorphina) și de opioidele mixte agoniste-antagoniste (ca de ex. nalbuphin, pentazocin și butorphanol). Utilizarea agoniștilor se limitează de cele mai multe ori pentru perioada pre și perianalgezică, și se asociază cu un tranchilizant (de ex. acepromazină, droperidol sau diazepam/midazolam) pentru obținerea unei premedicații corespunzătoare sau chiar pentru realizarea neurolept-analgeziei.
În general opioidele agoniste de durată mai lungă– cum sunt morfina, metadona și pethidina – sunt analgetice mult mai puțin eficiente în comparație cu fentanyl-ul, și au un risc mai mare de a produce efecte secundare respiratorii și/sau cardio-circulatorii. În același timp utilizarea fentanyl-ului cu efect puternic analgezic este restrânsă (<30 minute), de aceea în cazul intervențiilor de durată trebuie readministrat sau administrat continuu.
Pentru combaterea prelungită a durerii (>3–4 ore) – consecutiv narcozei sau nu – la multe specii, printre care și la câini se utilizează opioizii parțiali agoniști sau cei agoniști-antagoniști. [6, 7]. Deși prin utilizarea opioizilor este posibil să apară fenomenul toleranței, acesta apare de obicei după câteva zile; în asemenea situații efectul analgezic va fi insuficient.
Agoniștii parțiali și cei agonist-antagoniști (de tipul buprenorphin, nalbuphin, pentazocin și butorphanol) își exercită ambele efecte asupra unui singur tip de receptor (cum este de exemplu cazul buprenorphinei asupra receptorilor μ [subtípuri?], sau asupra unui tip de receptor au efect agonist iar pentru altul antagonist (de ex. nalbuphin are efect antagonic asupra receptorilor μ și agonic pentru cei κ). Datorită mecanismului lor dublu, aceste substanțe pot fi folosite în mod deosebit pentru combaterea durerii postanestezice întrucât efectele lor combină antagonismul sedativ cu cel depresiv respirator, iar activitatea agonică asigură efectul analgezic. Efectul tuturor acestor opioide agonice-antagonice este (relativ) de durată, și în majoritatea cazurilor s-au descris răspunsuri care au reprezentare grafică de parabolă a dozelor utilizate. Această ultimă proprietate nu influențează obținerea unei analgezii corespunzătoare în condiții clinice. (vezi și cap.6.).
În cazul buprenorfinei, instalarea lentă a efectului (15–30 minute) este urmată de o durată de acțiune analgezică prelungită de 8-10 ore, care sunt urmate de sedare ușoară și de efecte secundare cardio-circulatorii sau respiratorii de mică amplitudine [8]. Combinarea acestor efecte recomandă utilizarea buprenorfinei pentru combaterea postanestezică a durerii la diferite specii. Acțiune asemănătoare are și pentazocina, chiar dacă uneori efectul acesteia se dovesește a fi mai slab, iar durata de acțiune este mai scurtă (aprox. 4 ore) în comparație cu buprenorphina.
Efectul analgezic al butorfanolului se poate încadra înce cele două precedente, în timp ce durata de acțiune este asemănătoare cu cea a pentazocinei. Atât despre butorphanol, cât și despre buprenorphină s-au descris uneori efecte sedative la câine, în timp ce în cazul nalbuphin-ului acest efect este mult mai redus sau chiar absent [8] [9].
Pe lângă administrarea sistemică a medicației opioide, injectarea lor locală poate ameliora esențial starea pacientului prin combaterea intestității durerii, respectiv prin prevenirea sau cel puțin diminuarea riscului hipersensibilizării la durere.
Un astfel de exemplu pentru utilizarea locală a opioidelor este injectarea epidurală a morfinei în doză de 0,1 mg/kg [10] și a oximorfonului în doză de 0,15 mg/kg [11], eventual în asociere cu un alfa 2-agonist. Administrarea intraarticulară a unei doze de morfină în cazurile de intervenție pentru ruptură de ligament cruciat la câini, a avut bune rezultate analgezice timp de 24 ore postoperator[12].
Anestezicele locale
În general opioidele agoniste de durată mai lungă– cum sunt morfina, metadona și pethidina – sunt analgetice mult mai puțin eficiente în comparație cu fentanyl-ul, și au un risc mai mare de a produce efecte secundare respiratorii și/sau cardio-circulatorii. În același timp utilizarea fentanyl-ului cu efect puternic analgezic este restrânsă (<30 minute), de aceea în cazul intervențiilor de durată trebuie readministrat sau administrat continuu.
Pentru combaterea prelungită a durerii (>3–4 ore) – consecutiv narcozei sau nu – la multe specii, printre care și la câini se utilizează opioizii parțiali agoniști sau cei agoniști-antagoniști. [6, 7]. Deși prin utilizarea opioizilor este posibil să apară fenomenul toleranței, acesta apare de obicei după câteva zile; în asemenea situații efectul analgezic va fi insuficient.
Agoniștii parțiali și cei agonist-antagoniști (de tipul buprenorphin, nalbuphin, pentazocin și butorphanol) își exercită ambele efecte asupra unui singur tip de receptor (cum este de exemplu cazul buprenorphinei asupra receptorilor μ [subtípuri?], sau asupra unui tip de receptor au efect agonist iar pentru altul antagonist (de ex. nalbuphin are efect antagonic asupra receptorilor μ și agonic pentru cei κ). Datorită mecanismului lor dublu, aceste substanțe pot fi folosite în mod deosebit pentru combaterea durerii postanestezice întrucât efectele lor combină antagonismul sedativ cu cel depresiv respirator, iar activitatea agonică asigură efectul analgezic. Efectul tuturor acestor opioide agonice-antagonice este (relativ) de durată, și în majoritatea cazurilor s-au descris răspunsuri care au reprezentare grafică de parabolă a dozelor utilizate. Această ultimă proprietate nu influențează obținerea unei analgezii corespunzătoare în condiții clinice. (vezi și cap.6.).
În cazul buprenorfinei, instalarea lentă a efectului (15–30 minute) este urmată de o durată de acțiune analgezică prelungită de 8-10 ore, care sunt urmate de sedare ușoară și de efecte secundare cardio-circulatorii sau respiratorii de mică amplitudine [8]. Combinarea acestor efecte recomandă utilizarea buprenorfinei pentru combaterea postanestezică a durerii la diferite specii. Acțiune asemănătoare are și pentazocina, chiar dacă uneori efectul acesteia se dovesește a fi mai slab, iar durata de acțiune este mai scurtă (aprox. 4 ore) în comparație cu buprenorphina.
Efectul analgezic al butorfanolului se poate încadra înce cele două precedente, în timp ce durata de acțiune este asemănătoare cu cea a pentazocinei. Atât despre butorphanol, cât și despre buprenorphină s-au descris uneori efecte sedative la câine, în timp ce în cazul nalbuphin-ului acest efect este mult mai redus sau chiar absent [8] [9].
Pe lângă administrarea sistemică a medicației opioide, injectarea lor locală poate ameliora esențial starea pacientului prin combaterea intestității durerii, respectiv prin prevenirea sau cel puțin diminuarea riscului hipersensibilizării la durere.
Un astfel de exemplu pentru utilizarea locală a opioidelor este injectarea epidurală a morfinei în doză de 0,1 mg/kg [10] și a oximorfonului în doză de 0,15 mg/kg [11], eventual în asociere cu un alfa 2-agonist. Administrarea intraarticulară a unei doze de morfină în cazurile de intervenție pentru ruptură de ligament cruciat la câini, a avut bune rezultate analgezice timp de 24 ore postoperator[12].
Anestezicele locale
Chiar dacă anestezicele locale sunt utilizate în diferite situații pentru combaterea durerii la câini, comportamentul multor câini nu permite utilizarea singură a acestora în sens larg analgezic. Cele mai des utilizate anestezice locale sunt lidocaina (lignocaina) și bupivacaina, dar mai există și alte substanțe la îndemână iar despre efectele lor literatura de specialitate face referiri pe larg. Utilizarea în concentrație de 1-2% a lidocainei are efect rapid (în decurs de 5–10 minute), dar are o durată relativ scurtă de acțiune (45–60 minute). Efectul acesteia se poate prelungi prin combinarea sa cu adrenalina (1:100.000 sau 1:200.000), prin faptul că adrenalina încetinește absorbția locală a anestezicului de la locul injectării și prin aceasta îi prelungește efectul. Bupivacaina în concentrație de 0,75% are efect abia în 10–20 minute dar poate dura chiar și până la 3 ore.
În locul utilizării anestezicelor locale singure sau ca agent anestezic principal, este mai practic să se combine efectul acestora cu un sedativ sau cu un tranchilizant, caz în care scopul administrării anestezicului local este maximizarea combaterii durerii locale. Acest lucru se poate realiza prin administrarea în doză unică a unui anestezic local cu durată scurtă sau lungă (blocaj nervos, analgezie de infiltrație), sau în administrarea repetată sau continuă prin intermediul unui cateter epidural.
Un anestezic local eficient poate influența profunzimea anesteziei necesare, respectiv poate îmbunătăți calitatea analgeziei preoperator și în perioada de revenire postnarcotică. Acest lucru se poate obține prin administrarea epidurală a medicamentelor cu efect prelungit (de ex. bupivacaina) [13], respectiv prin injectarea intraarticulară a acesteia [12]. Alte exemple: blocajul plexului brahial (plexus brachialis) înaintea amputării membrului toracic, care reduce sensibilitatea transmiterii durerii spre măduva spinării și prin aceasta împiedică apariția sensibilității, sau administrarea intratoracică a unui analgezic cu efect prelungit de ex. bupivacaina (1,5 mg/kg) pentru combaterea durerii în operația de toracotomie [14].
Agenții alfa-adrenergi
Substanțele care aparțin grupului alfa 2-adrenergicelor, de ex. xylazina, romifidina și medetomidina – sunt sedative și au efect analgezic, astfel că împreună cu efectul lor analgetic îl exprimă și pe cel sedativ [15].
În locul utilizării anestezicelor locale singure sau ca agent anestezic principal, este mai practic să se combine efectul acestora cu un sedativ sau cu un tranchilizant, caz în care scopul administrării anestezicului local este maximizarea combaterii durerii locale. Acest lucru se poate realiza prin administrarea în doză unică a unui anestezic local cu durată scurtă sau lungă (blocaj nervos, analgezie de infiltrație), sau în administrarea repetată sau continuă prin intermediul unui cateter epidural.
Un anestezic local eficient poate influența profunzimea anesteziei necesare, respectiv poate îmbunătăți calitatea analgeziei preoperator și în perioada de revenire postnarcotică. Acest lucru se poate obține prin administrarea epidurală a medicamentelor cu efect prelungit (de ex. bupivacaina) [13], respectiv prin injectarea intraarticulară a acesteia [12]. Alte exemple: blocajul plexului brahial (plexus brachialis) înaintea amputării membrului toracic, care reduce sensibilitatea transmiterii durerii spre măduva spinării și prin aceasta împiedică apariția sensibilității, sau administrarea intratoracică a unui analgezic cu efect prelungit de ex. bupivacaina (1,5 mg/kg) pentru combaterea durerii în operația de toracotomie [14].
Agenții alfa-adrenergi
Substanțele care aparțin grupului alfa 2-adrenergicelor, de ex. xylazina, romifidina și medetomidina – sunt sedative și au efect analgezic, astfel că împreună cu efectul lor analgetic îl exprimă și pe cel sedativ [15].
Datorită efectului sedativ și analgezic, substanțele alfa 2-adrenergice se utilizează în primul rând pentru anestezia generală la diferite specii. Aceste substanțe – și în primul rând medetomidina, cu efect puternic – reduc în mare măsură doza necesară de anestezic utilizat împreună cu aceasta. [16].
Pe lângă efectul sedativ și analgetic substanțele aparținând acestei grupe au și efecte secundare cardio-circulatorii semnificative (hipertensiune incipientă, apoi normalizare, mai apoi hipotensiune, creșterea frecvenței cardiace, creșterea rezistenței perifrice, scăderea minut-volumului). Asemănător opioidelor și analgezicelor locale, și substanțele alfa 2-adrenergice - și mai ales medetomidina - se poate utiliza cu succes pe cale epidurală [11] în doză de 10–15 μg/kg
S-a demonstrat că administrarea epidurală a medetodiminei ca atare, asigură analgezie de durată și în plus prelungește (și potențează) în mod evident acțiunea analgezică a morfinei administrate epidural la câini.
Substanțele antiinflamatorii nesteroidiene (tabelul 2.)
Spre deosebire de NSAID din trecut care aveau un efect analgezic slab, cele de ultimă generație au un puternic efect analgezic, contracarând eficient durerea perioperatorie. Datorită acestor efecte, reprezintă o alternativă utilizarea acestora în locul opioidelor în faza perioperatorie, atunci când cele din urmă sunt contraindicate. Efectele antiflogistice ale NSAID permit utilizarea acestora în stări bine definite în cadrul „protocoalelor polimodale de combatere a durerii” din perioada postoperatorie, deoarece în decurs de câteva ore postoperator de obicei apare inflamația (vezi și cap. 5). În timp ce în trecut NSAID au fost considerate analgetice cu efect periferic, cercetările din ultima perioadă sunt echivoce în sensul că acestea au și efecte centrale la nivel medular[17, 18].
Tabelul 2.
Dozele recomandate ale antiinflamatoarelor nesteroidice la câine
NSAID
|
Doza (mg/kg)
|
Durata de acțiune
|
Modul de administrare
|
Acid acetilsalicilic
|
10–20
|
12 ore
|
per os
|
Fenilbutazonă
|
10–15
|
12 ore
|
iv.
|
Fenilbutazonă
|
10–20
|
24 ore
|
per os
|
Flunixin
|
0,5–1,0
|
24 ore
|
im., iv.
|
Acid tolfedinic
|
4
|
48 ore
|
sc., im.
|
Acid tolfedinic
|
3–5
|
24 ore
|
per os
|
Ibuprofen
|
10
|
24 ore
|
per os
|
Ketoprofen
|
2 în prima zi, 1 în zilele următoare
|
24 ore
|
sc., im., iv.
|
Ketoprofen
|
1
|
24 ore
|
per os
|
Dipyron (Metamizol)
|
25
|
12 ore
|
sc., im., iv.
|
Meloxicam
|
0,2
|
24 ore
|
per os
|
Vedaprofen
|
0,5
|
24 ore
|
per os
|
Carprofen
|
2
|
12 ore
|
per os
|
Carprofen
|
2–4
|
Administrare unică, preoperator
|
sc., iv.
|
Ketorolac
|
0,5
|
12 ore
|
im., iv.
|
Pe lângă efectele analgetice, antiinflamatorii și antipiretice, NSAID mai produc și efecte secundare nedorite. Administrarea repetată a acestora determină cel mai frapant efect secundar nedorit, respectiv iritația gastrointestinală care mai târziu poate conduce la ulcerul gastroduodenal. Marea parte a acestor efecte secundare se datorează efectului nefast al NSAID asupra enzimelor ciclooxigenazelor (COX) 1 și 2. Efectele nedorite sunt în corelație cu reducerea formării enzimei COX 1 constitutive, deși ultimele cercetări demonstrează că aceste observații sunt forțate și sunt necesare alte investigații pentru a răspunde la această problemă.
În ciuda celor de mai sus este evident că în situațiile de deficit circulator sanguin (care pot fi determinate de o boală intercurentă sau de către narcoză) perfuzia renală poate fi deficitară în urma blocării sau a deficitului reglator al prostaglandinelor. Această proprietate constituie cea mai mare contraindicație a utilizării preoperator a NSAID în cazul câinilor. Cea mai evidentă excepție este carprofenul, care pe lângă un efect benefic, produce efecte secundare de mică intensitate sau chiar deloc. În consecință acesta reprezintă singurul medicament antiinflamator nesteroidic care a fost înregistrat în mai multe țări pentru a fi utilizat preoperator la câini. Chiar dacă s-a comentat că aceeași observație este valabilă și în cazul meloxicamului, aceasta mai trebuie dovedită și oficial, astfel că deocamdată nu este înregistrată utilizarea acestuia pentru perioada preoperatorie.
Dr.Bogdan BALASCAU
sâmbătă, 3 noiembrie 2012
Despre transfuzii de sange la animale...
Se va simiti rau animalul meu de companie dupa o donatie?
Animalele donatoare trebuie verificate de un chirurg veterinar si autorizate ca sunt sanatoase si capabile sa doneze sange, in acest caz riscurile unei donatii sunt foarte mici.
Animalele donatoare trebuie verificate de un chirurg veterinar si autorizate ca sunt sanatoase si capabile sa doneze sange, in acest caz riscurile unei donatii sunt foarte mici.
Voi fi platit pentru donatia de sange a animalului meu de companie?
In mod traditional, donatiile sunt gratuite desi, cateodata, o compensatie poate fi oferita de cabinetul veterinar care colecteaza sangele. Acesta nu este un aspect pe care Magazinveterinar.ro il controleaza si se discuta de catre proprietarul animalului cu medicul veterinar.
In mod traditional, donatiile sunt gratuite desi, cateodata, o compensatie poate fi oferita de cabinetul veterinar care colecteaza sangele. Acesta nu este un aspect pe care Magazinveterinar.ro il controleaza si se discuta de catre proprietarul animalului cu medicul veterinar.
Cum poate fi folosita o transfuzie?
Transfuziile de sange au multe utilizari si pot salva vietile unor animale de companie. Pierderile de sange prin raniri (ex. accidente rutiere, otravire cu otrava de rozatoare) pot duce la deces sau pot face anestezia foarte riscanta. In aceste cazuri transfuziile de sange pot face diferenta dintre moarte si viata. Cateodata, sistemul imun al unui animal poate ataca propriile celule rosii (eritrocite) si transfuziile de sange sunt necesare pentru prevenirea unei anemii fatale in timpul tratamentului medical.
Transfuziile de sange au multe utilizari si pot salva vietile unor animale de companie. Pierderile de sange prin raniri (ex. accidente rutiere, otravire cu otrava de rozatoare) pot duce la deces sau pot face anestezia foarte riscanta. In aceste cazuri transfuziile de sange pot face diferenta dintre moarte si viata. Cateodata, sistemul imun al unui animal poate ataca propriile celule rosii (eritrocite) si transfuziile de sange sunt necesare pentru prevenirea unei anemii fatale in timpul tratamentului medical.
Pe langa transfuziile de sange proaspat, in unele cazuri, sangele poate fi pastrat pentru folosirea in alte urgente sau chiar separat in parti componente si depozitat (ex. plasma). In acest ultim caz, o donatie poate ajuta chiar si 2-3 pacienti!
Grupe de sange si compatibilitate
Cainii si pisicile, la fel ca oamenii, au grupe de sange care pot fi determinate. In mod ideal, donatorul si recipientul ar trebui sa se potriveasca. Acest lucru este critic la pisici. Pe langa determinarea grupelor de sange ale donatorului si recipientului, potrivirea lor poate fi determinata pentru a confirma compatibilitatea, si este recomandat acolo unde pacientul a mai suferit o transfuzie. Acest test presupune incubarea de ser si celule rosii de la donator si recipient si observarea reactiilor in afara corpului ceea ce ar indica un potential risc de reactie in corpul animalului, daca se efectueaza transfuzia.
Cainii si pisicile, la fel ca oamenii, au grupe de sange care pot fi determinate. In mod ideal, donatorul si recipientul ar trebui sa se potriveasca. Acest lucru este critic la pisici. Pe langa determinarea grupelor de sange ale donatorului si recipientului, potrivirea lor poate fi determinata pentru a confirma compatibilitatea, si este recomandat acolo unde pacientul a mai suferit o transfuzie. Acest test presupune incubarea de ser si celule rosii de la donator si recipient si observarea reactiilor in afara corpului ceea ce ar indica un potential risc de reactie in corpul animalului, daca se efectueaza transfuzia.
Care este donatorul ideal?
Un donator de sange ideal este un animal de companie prietenos, sanatos, normal clinic si, daca este femela, care nu este insarcinata sau nu a nascut. Donatorii trebuie sa fie vaccinati (dar nu cu 10-14 zile inainte de donatie) si fara infectii sau paraziti, in special boli de sange.
Un donator de sange ideal este un animal de companie prietenos, sanatos, normal clinic si, daca este femela, care nu este insarcinata sau nu a nascut. Donatorii trebuie sa fie vaccinati (dar nu cu 10-14 zile inainte de donatie) si fara infectii sau paraziti, in special boli de sange.
Cum se obtine sangele?
Sangele poate fi colectat de la animale de companie nesedate daca sunt cooperante, cum este de multe ori cazul animalelor cu temperament linistit. Colectari pot fi facute si de la animale de companie sedate sau anesteziate daca este nevoie. Pisicile de obicei trebuie sedate sau anesteziate general. Sangele este colectat in pungi de sange uman sau siringi cu anticoagulant. O vena mare si accesibila este necesara - aceasta este de obicei o vena de la gat sau, cateodata, vena cefalica din partea anterioara a piciorului din fata. Zona este de obicei tunsa si curatata inaintea introducerii acului. Dupa donare poate ramane o zona umflata sau o vanataie care va disparea in cateva zile.
Sangele poate fi colectat de la animale de companie nesedate daca sunt cooperante, cum este de multe ori cazul animalelor cu temperament linistit. Colectari pot fi facute si de la animale de companie sedate sau anesteziate daca este nevoie. Pisicile de obicei trebuie sedate sau anesteziate general. Sangele este colectat in pungi de sange uman sau siringi cu anticoagulant. O vena mare si accesibila este necesara - aceasta este de obicei o vena de la gat sau, cateodata, vena cefalica din partea anterioara a piciorului din fata. Zona este de obicei tunsa si curatata inaintea introducerii acului. Dupa donare poate ramane o zona umflata sau o vanataie care va disparea in cateva zile.
Cat sange se colecteaza?
O donare standard de sange la caini este de 450ml ("o unitate canina") si aceasta poate fi obtinuta in siguranta de la un caine de 25kg; de la caini mai mici se colecteaza cantitati mai mici. La pisici se colecteaza de obicei 11-13 ml/kg.
O donare standard de sange la caini este de 450ml ("o unitate canina") si aceasta poate fi obtinuta in siguranta de la un caine de 25kg; de la caini mai mici se colecteaza cantitati mai mici. La pisici se colecteaza de obicei 11-13 ml/kg.
Cat de des poate dona animalul meu de companie?
Donatii repetate de sange intr-o perioada relativ scurta de timp pot duce la anemie, si ar trebui evitate, daca nu este absolut necesar. Din acest motiv, dupa ce o donatie este efectuata si inregistrata in baza noastra de date, donatorul va fi blocat prin baza noastra de date sa fie chemat timp de 3 luni la alta donare.
La caini pe suprafata eritrocitelor au fost identificate 8 antigene specifice. Astfel sistemul de grup sangvin pentru caine acceptat la nivel international este DEA (Dog Erythrocyte Antigen)
Conform acestui sistem grupele sangvine comune cainilor sunt :DEA1.1, DEA1.2, DEA3, DEA4, DEA5, DEA6, DEA7, DEA8.
Grupele DEA1.1 si DEA1.2 sunt cele mai importante grupe sangvine, datorita faptului ca dintre cele 8 acestea 2 au cea mai mare putere antigenica. Toate grupele sangvine au putere stimulatoare pentru formarea de anticorpi, insa DEA1.1 cu precadere.
La o transfuzie sangvina cu sange de tipul DEA1.1 la un caine cu o alta grupa sangvina vor aparea semne clinice catastrofale. Si in cazul unei transfuzii cu sange de tip DEA1.2 semnele clinice nu vor intarzia sa apara , dar vor fii de o intensitate mai redusa.
Grupa sangvina DEA 7 are si ea o putere antigenica mai crescuta fata de celelate dar nu determina reactii clinice notabile in caz de o transfuzie incompatibila deoarece poseda o putere de aglutinare scazuta si anticorpi prezenti in mod natural.
Celelalte grupe sangvine ( DEA3, DEA4, DEA5, DEA6, DEA8 ) nu determina reactii clinice semnificative in caz de transfuzii incompatibile.
In concluzie, in caz de o transfuzie sangvina la caine trebuie evitate grupele sangvine DEA1.1 si DEA1.2. Caini obtinuti prin anumite incrucisari, precum cei din rasa Greyhounds sunt considerati donatori de sange datorita faptului ca un procent foarte mic dintre acestia prezinta antigenele grupurilor DEA1.1, DEA1.2 si DEA7.
S-a calculat ca aproximativ 50 % dintre caini au grupa sagvina DEA1.1.
Indivizii cu DEA1.1 pot primii sange prin transfuzie de la oricare din cele 8 grupe sangvine, in timp ce indivizii cu DEA1.2, DEA3, DEA4, DEA5, DEA6, DEA7 si DEA8 nu pot primi sange tip DEA1.1 ci doar din celelalte 7 tipuri.
Principiul testului
Testul RapidVet-H (Canine 1.1) se bazeaza pe reactia de aglutinare ce apare atunci cand eritrocite ce au pe suprafata lor antigene din tipul DEA1.1 sunt puse in contact cu un antiser liofilizat specific.
Eritrocitele ce au pe suprafata lor antigene din tipul DEA1.1 vor produce aglutinarea, in timp acelea ce nu poseda aceste antigene nu vor aglutina. Aglutinarea se citeste cu ochiul liber.
! Atentie Un procent mic de indivizi prezinta o reactie auto-aglutinare. Daca apare aceasta reactie testul nu va putea fi performat fara o procedura de spalare celulara anterioara.
Kit-ul de testare Rapid Vet-H(Canine 1.1) furnizeaza un card de testare fara reactivi pentru identificarea acestor indivizi.
Reagenti si materiale
- un flacon cu solutie pentru "pozitiv control"
Flaconul este din plastic de culoare alba si contine 0,5 ml de material biologic ; trebuie depozitat la 2-7 grade C.
- pipete si baghete
Fiecare kit trebuie sa contina 2 pipete si 3 baghete.
Depozitare si valabilitate
Procedura
Pipetele kit-ului de testat sunt realizate astfel incat la apasare sa lase in godeu exact cantitatea necesara (50 microL).
Intotdeauna se vor folosii pipete si baghete curate pentru fiecare individ in parte.
Nota 2 Capatul pipetei poate fi obstructionat de filamente de fibrina. Kit-ul de testare furnizeaza o pipeta in plus pentru a preintampina aceste situatii.
Rezultate
Daca testarea a fost corect realizata aglutinarea trebuie sa fie vizibila in godeul "DEA1.1 Pozitiv Control".
Daca aglutinarea va fi prezenta in godeul " Auto-Agllutination Saline Screen" va fi greu de precizat un rezultat cert al testului.
Daca in godeul de testare al pacientului apar aglutinate mari si nu apare aglutinare in godeul " Auto-Agllutination Saline Screen" pacientul are grupul sangvin DEA1.1 . Daca in godeul de testare al pacientului nu apare aglutinarea acesta nu are grupul sangvin DEA1.1.
Granulatiile fine asemanatoare unei aglutinari ce apar dupa 2 min nu trebuie luate in considerare.
Dimensiunile si viteza de aglutinare a eritrocitelor unui pacient tip DEA1.1 pot fii diferite fata de cele de la controlul pozitiv.
In cazul in care individul de testat este foarte anemic aglutinarea nu va mai avea aceleasi caractere.
Observatii
Pentru a obtine rezultate veridice trebuie respectati cu strictete toti pasii procedurii.
Intotdeauna se vor folosii pipete si baghete curate pentru fiecare individ in parte.
A nu se utiliza materialele dupa data de expirare.
Pentru diluare se va folosi doar solutia de diluare furnizata de test.
Probleme ce pot aparea in timpul testarii
Donatii repetate de sange intr-o perioada relativ scurta de timp pot duce la anemie, si ar trebui evitate, daca nu este absolut necesar. Din acest motiv, dupa ce o donatie este efectuata si inregistrata in baza noastra de date, donatorul va fi blocat prin baza noastra de date sa fie chemat timp de 3 luni la alta donare.
La caini pe suprafata eritrocitelor au fost identificate 8 antigene specifice. Astfel sistemul de grup sangvin pentru caine acceptat la nivel international este DEA (Dog Erythrocyte Antigen)
Conform acestui sistem grupele sangvine comune cainilor sunt :DEA1.1, DEA1.2, DEA3, DEA4, DEA5, DEA6, DEA7, DEA8.
Grupele DEA1.1 si DEA1.2 sunt cele mai importante grupe sangvine, datorita faptului ca dintre cele 8 acestea 2 au cea mai mare putere antigenica. Toate grupele sangvine au putere stimulatoare pentru formarea de anticorpi, insa DEA1.1 cu precadere.
La o transfuzie sangvina cu sange de tipul DEA1.1 la un caine cu o alta grupa sangvina vor aparea semne clinice catastrofale. Si in cazul unei transfuzii cu sange de tip DEA1.2 semnele clinice nu vor intarzia sa apara , dar vor fii de o intensitate mai redusa.
Grupa sangvina DEA 7 are si ea o putere antigenica mai crescuta fata de celelate dar nu determina reactii clinice notabile in caz de o transfuzie incompatibila deoarece poseda o putere de aglutinare scazuta si anticorpi prezenti in mod natural.
Celelalte grupe sangvine ( DEA3, DEA4, DEA5, DEA6, DEA8 ) nu determina reactii clinice semnificative in caz de transfuzii incompatibile.
In concluzie, in caz de o transfuzie sangvina la caine trebuie evitate grupele sangvine DEA1.1 si DEA1.2. Caini obtinuti prin anumite incrucisari, precum cei din rasa Greyhounds sunt considerati donatori de sange datorita faptului ca un procent foarte mic dintre acestia prezinta antigenele grupurilor DEA1.1, DEA1.2 si DEA7.
S-a calculat ca aproximativ 50 % dintre caini au grupa sagvina DEA1.1.
Indivizii cu DEA1.1 pot primii sange prin transfuzie de la oricare din cele 8 grupe sangvine, in timp ce indivizii cu DEA1.2, DEA3, DEA4, DEA5, DEA6, DEA7 si DEA8 nu pot primi sange tip DEA1.1 ci doar din celelalte 7 tipuri.
Principiul testului
Testul RapidVet-H (Canine 1.1) se bazeaza pe reactia de aglutinare ce apare atunci cand eritrocite ce au pe suprafata lor antigene din tipul DEA1.1 sunt puse in contact cu un antiser liofilizat specific.
Eritrocitele ce au pe suprafata lor antigene din tipul DEA1.1 vor produce aglutinarea, in timp acelea ce nu poseda aceste antigene nu vor aglutina. Aglutinarea se citeste cu ochiul liber.
! Atentie Un procent mic de indivizi prezinta o reactie auto-aglutinare. Daca apare aceasta reactie testul nu va putea fi performat fara o procedura de spalare celulara anterioara.
Kit-ul de testare Rapid Vet-H(Canine 1.1) furnizeaza un card de testare fara reactivi pentru identificarea acestor indivizi.
Reagenti si materiale
- card-urile testelor de aglutinare fiecare card va prezenta 3 godeuri:
- ecranul de auto-aglutinare
- DEA1.1 pozitiv control
- testare pacient
- o sticla cu o solutie de diluare
- un flacon cu solutie pentru "pozitiv control"
Flaconul este din plastic de culoare alba si contine 0,5 ml de material biologic ; trebuie depozitat la 2-7 grade C.
- pipete si baghete
Fiecare kit trebuie sa contina 2 pipete si 3 baghete.
Depozitare si valabilitate
- card-urile si solutia de diluare depozitate la o temperatura corespunzatoare au o valabilitate de 19 luni de la data fabricatiei.
- Solutia de diluare depozitata la o temperatura corespunzatoare are o valabilitate de 2 ani de la data fabricatiei.
- Solutia de control depozitata la o temperatura corespunzatoare are o valabilitate de 8 luni de la data fabricatiei.
Procedura
- Se preleveaza sange, de la individul de testat, pe EDTA. Cantitaea de sange necesara testului este de numai 150 microL, dar este necesara recoltarea unei cantitati de 0,4 ml de sange pentru a realiza concentratia corespunzatoare de EDTA.
- Se scoate card-ul de testare din punga lui de plastic
- Se inscriptioneaza numele sau numarul corespunzator individului testat precum si data pe card-ul de testat
- Se pozitioneaza card-ul pe o suprafata plana
- Se pune o picatura de solutie de diluare (50 microL) in godeul intitulat "Auto-Agllutination Saline Screen"
- Se aspira cu pipeta sange (50 microL), de la individul de testat, din eprubeta, si se pune in acelas godeu mentionat mai sus urmand amestecarea cu bagheta timp de 10 sec apasand ferm
- Un procent mic de indivizi auto-aglutineaza (6%) Acest lucru s-ar datora existentei unui virus sau a unor substante ce afecteaza integritatea eritrocitelor. Daca la acest punct se observa aglutinarea se opreste procedura si se face o procedura de spalare celulara inainte de a continua
- Se pune cate o picatura de solutie de diluat si in celelalte 2 godeuri ramase
- Invartiti cu prudenta eprubeta ce contine sangele de testat pentru a repune in suspensie materia solida formata
- Se deschide flaconul cu solutia de control si se pune pe masa de lucru in apropierea card-ului de aglutinare.
- Se aspira cu pipeta sange din eprubeta si se pune o picatura (50microL) in godeul marcat "DEA1.1 Pozitiv Control". Cu bagheta se amesteca presand ferm timp de 10 secunde.
- Se aspira cu pipeta sange din eprubeta si se pune o picatura (50 microL) godeul marcat "Patient Test". Cu bagheta se amesteca presand ferm timp de 10 secunde. Pentru cele 2 godeuri de folosesc baghete diferite
- Se amesteca prin miscari de pendulare a mainii inainte si inapoi timp de 2 minute avand grija sa nu curga sange dintr-un godeu in celalalt
- Plasati card-ul la un unghi de 10-20 de grade pentru a permite sangelui in exces sa ajunga in tot godeul
- Se citeste rezultatul si se noteaza godeul unde a avut loc aglutinarea
- Dupa uscare cardul utilizat se repune in punga sa de plastic
- Inainte de a pune solutia de control in godeul corespunzator agitati bine flaconul pentru a evita eventualele depuneri ce ar putea obstructiona prelevarea. Flaconul trebuie pastrat in pozitie verticala.
Pipetele kit-ului de testat sunt realizate astfel incat la apasare sa lase in godeu exact cantitatea necesara (50 microL).
Intotdeauna se vor folosii pipete si baghete curate pentru fiecare individ in parte.
Nota 2 Capatul pipetei poate fi obstructionat de filamente de fibrina. Kit-ul de testare furnizeaza o pipeta in plus pentru a preintampina aceste situatii.
Rezultate
Daca testarea a fost corect realizata aglutinarea trebuie sa fie vizibila in godeul "DEA1.1 Pozitiv Control".
Daca aglutinarea va fi prezenta in godeul " Auto-Agllutination Saline Screen" va fi greu de precizat un rezultat cert al testului.
Daca in godeul de testare al pacientului apar aglutinate mari si nu apare aglutinare in godeul " Auto-Agllutination Saline Screen" pacientul are grupul sangvin DEA1.1 . Daca in godeul de testare al pacientului nu apare aglutinarea acesta nu are grupul sangvin DEA1.1.
Granulatiile fine asemanatoare unei aglutinari ce apar dupa 2 min nu trebuie luate in considerare.
Dimensiunile si viteza de aglutinare a eritrocitelor unui pacient tip DEA1.1 pot fii diferite fata de cele de la controlul pozitiv.
In cazul in care individul de testat este foarte anemic aglutinarea nu va mai avea aceleasi caractere.
Observatii
Pentru a obtine rezultate veridice trebuie respectati cu strictete toti pasii procedurii.
Intotdeauna se vor folosii pipete si baghete curate pentru fiecare individ in parte.
A nu se utiliza materialele dupa data de expirare.
Pentru diluare se va folosi doar solutia de diluare furnizata de test.
Probleme ce pot aparea in timpul testarii
PROBLEME | CAUZE POSIBILE | CORECTARE |
| Lipsa aglutinarii in godeul marcat "DEA1.1 Poziiv Control" |
c.) amestecare insuficienta sau presiune prea mica aplicata cu bagheta
|
|
| Lipsa reactiei in cazul pacietilor diagnosticati prin alte metode ca fiind DEA1.1 |
a.) vezi punctele a.), b.) si c.) de mai sus
b.) prelevare inadecvata
c.) folosirea eritrocitelor in locul sangelui integral
d.) celelalte metode nu au dus la rezultate corecte
| a.) vezi punctele a.), b.) si c.) de mai sus b.) vezi procedura nr.1 si limitele procedurii nr.7 c.) diluati mostra de sange cu solutie salina |
| Imponsibilitatea de a utiliza solutia pentru control | a.) Capatul pipetei poate fi obstructionat de filamente de fibrina | a.) vezi procedura nr.17 si nota 2 |
| Aglutinare diferita in godeul pentru testare pacient fata de cel de control | este normala | vezi rezultate |
Dr.Bogdan BALASCAU
0723268704 / 0741176369
Abonați-vă la:
Postări (Atom)